Școala noastră anunță deschiderea perioadei de înscriere la clasa pregătitoare pentru anul școlar următor, conform calendarului oficial.
Clasa pregătitoare reprezintă o etapă importantă în parcursul educațional al fiecărui copil, oferind un cadru adecvat pentru dezvoltarea competențelor de comunicare, socializare, învățare și adaptare la mediul școlar. Activitățile sunt organizate în conformitate cu programa școlară pentru învățământul primar și sunt adaptate particularităților de vârstă ale elevilor.
În cadrul activităților desfășurate, se urmărește:
- dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare;
- formarea deprinderilor de lucru în echipă și respectarea regulilor;
- familiarizarea cu literele, sunetele și exprimarea corectă;
- dezvoltarea gândirii matematice prin activități interactive;
- stimularea creativității, imaginației și a încrederii în sine.
Ne dorim să oferim tuturor copiilor un mediu educațional sigur, echilibrat și prietenos, care să sprijine o integrare armonioasă în viața școlară.
Vă așteptăm cu drag la înscrieri, conform calendarului afișat.
Totodată, pentru informații suplimentare, vă invităm la Ziua Porților Deschise, care va avea loc joi, 26 martie 2026, în intervalul orar 8:00–18:00, prilej cu care părinții și viitorii elevi vor avea ocazia să descopere spațiile școlii și mediul educațional oferit de unitatea noastră.


