În perioada 15–20 decembrie 2025, Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad a fost instituție gazdă pentru grupul format din 11 elevi însoțiți de 3 cadre didactice de la Collège du Vallon, Autun, Franța.
Elevii francezi, cu vârste cuprinse între 12–14 ani, au participat la activități de învățare împreună cu elevii români corespondenți, în familiile cărora au fost găzduiți. Prin ateliere de lucru mixte, vizite culturale și activități de observare a tradițiilor românești, grupul s-a omogenizat și s-au stabilit legături de prietenie care vor continua în lunile următoare prin activități în cadrul proiectului eTwinning Saveurs en partage.
Tema parteneriatului: gastronomia
Tema parteneriatului din acest an a fost gastronomia, astfel că elevii au avut ocazia de a descoperi mâncarea specifică regiunii de est a României, dar și diverse specialități din regiunea Bourgogne (Franța), precum și folclorul și tradițiile românești de iarnă.
Familiile elevilor selectați s-au implicat deosebit de mult, asigurând gustări pregătite în casă și oferind copiilor variante cât mai sănătoase ale mâncării tradiționale românești. De la salate, zacuscă și până la cozonaci, elevii au putut gusta o paletă largă de preparate românești și chiar au pregătit împreună turtele cu nucă, specifice Crăciunului moldovenesc.
Promovarea patrimoniului și a tradițiilor
În ceea ce privește promovarea țării noastre, a regiunii și a patrimoniului local, elevii și profesorii din Franța au avut ocazia să viziteze orașul Brașov (în drumul de la aeroport spre Bârlad), precum și Castelul Bran. De asemenea, au putut gusta pâinea cu cartofi și celebrul cozonac unguresc Kürtős Kolács în localitatea Ozun.
Activități desfășurate la Bârlad
- Luni, 15 decembrie – primirea oficială în școala gazdă; preluarea elevilor în familiile gazdă; vizitarea școlii; ateliere de „spargere a gheții”, jocuri de cunoaștere în limba engleză, mimă; vizită la Muzeul „Vasile Pârvan”.
- Marți – activități digitale și gastronomice; realizarea unei cărți digitale colaborative în limba engleză despre tradițiile românești de sărbători, folosind aplicația Book Creator (format benzi desenate).
- Joi – vizită la Iași; Muzeul Literaturii Române (Casa Pogor), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”; activități de învățare interdisciplinare.
- Ultima zi – zi dedicată tradiției și gastronomiei: primirea colindătorilor, ateliere de pictat globuri, acordarea certificatelor de participare și masă tradițională cu preparate pregătite de familiile gazdă.
Resursă digitală
Cartea digitală colaborativă poate fi citită aici:
https://read.bookcreator.com/VcFqvVb8HJToVZyfoTtJXAF5nI63/l5OyOiUlT16-Fd6F15lKJQ
Elevii, împărțiți în grupuri mixte, au realizat câte un capitol al cărții, căutând informații și imagini și folosindu-și creativitatea pentru a prezenta tradițiile în cadrul unei povestiri.
Concluzii
Această experiență de școală gazdă – a cincea în cadrul Acreditării Erasmus+ – ne întărește încrederea în forțele noastre: ale școlii și ale cadrelor didactice implicate, dar și ale elevilor și familiilor. Ea aduce comunității ocazii reale de schimb cultural și conexiuni autentice, promovând prietenia, colaborarea, respectul diferențelor și aprecierea propriilor valori, alături de cele ale celuilalt.
Occidentul și Orientul european s-au întâlnit astfel în cadrul proiectului Erasmus nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000322577 și vor continua cooperarea prin următoarea mobilitate de grup în Franța, precum și prin viitoare activități de învățare pe durata anului școlar 2025–2026, în cadrul strategiei de internaționalizare a Școlii Gimnaziale „Manolache Costache Epureanu”, școală europeană.













































