MISIUNEA
Misiunea noastră este aceea de a deveni o şcoală europeană, o școală etalon pentru învăţământul preuniversitar, în care, în parteneriat cu actorii sociali, promovând incluziunea, egalitatea de șanse, dreptul la educație (inclusiv a copiilor cu CES), solidaritatea și voluntariatul, toleranţa, nonviolența, nondiscriminarea, multiculturalismul si multilingvismul, să asigurăm condiţii pentru dezvoltarea armonioasă a fiecărui elev, să-i sădim încrederea în sine, să îl încurajăm să se manifeste liber şi să îl ajutăm să descopere că, prin muncă asiduă, cu talent şi perseverenţă, poate deveni „cel mai bun”.
VIZIUNEA
Procesul educativ promovat de instituţie are ca scop formarea centrată pe elev, abordarea interdisciplinară, utilizarea metodelor interactive, precum şi evaluarea competenţelor pentru atingerea unor performanţe superioare prin:
• construirea şi promovarea imaginii şcolii în contextul climatului de descentralizare şi autonomie instituţională;
• reconsiderarea managementului la nivelul şcolii în perspectiva egalizării şanselor precum şi îmbunătăţirea calităţii acestuia prin implicarea cadrelor didactice la luarea deciziilor şi îndeplinirea lor; formarea continuă şi stimularea corpului profesoral în aplicarea metodelor interactive de grup, utilizarea instrumentelor moderne de predare-învăţare, compatibile cu nivelul actual al sistemelor educaţionale din Uniunea Europeană;
• asigurarea pentru elevii din şcoala a accesului la calculator, Internet;
• crearea unui climat de siguranţă fizică şi libertate spirituală pentru toţi elevii;
• curriculum la decizia şcolii diversificat şi atractiv, realizat prin consultarea elevilor şi părinţilor cu scopul de a implica fiecare elev în cel puțin o formă de educaţie extracurriculară;
• încadrarea de personal didactic cu o înaltă pregătire ştiinţifică şi metodică, receptiv la nou şi interesat de perfecţionare şi formare continuă;
• prevenirea eşecului și abandonului scolar pentru a oferi fiecărui elev prilejul de a accede la o formă superioară de școlarizare.